Antrenorul care l-a descoperit pe Ștefan Radu a făcut lumină. Supărarea „Cocoșului” are legătură cu un episod petrecut în 2008: „A fost un moment, la Cluj, când a început să plângă. Atunci a decis să se dedice echipei de club”

Antrenorul care l-a descoperit pe Ștefan Radu a făcut lumină. Supărarea
  • Publicat:
  • Actualizat:

Supărarea lui Ștefan Radu (31 de ani) și refuzul de a mai răspunde convocărilor își au originea într-un episod petrecut în 2008, la Cluj, imediat după meciul România – Lituania 0-3, din preliminariile pentru Cupa Mondială din 2010, susține Adrian Boingiu, actual selecționer la Under 19 și fost antrenor al lazialului în periaoda junioratului.

În ultimii ani, majoritatea selecționerilor care au trecut pe la echipa națională și-au făcut un obiectiv din a-l convinge pe Ștefan Radu să revină sub tricolor, însă, rând pe rând, aceștia s-au lovit de refuzul romanului. Ultimul pe listă este Cosmin Contra, care va merge în capitala Italiei pentru o discuție cu fundașul stânga, însă mai puțin cunoscut este adevăratul motiv pentru care fostul dinamovist a tot refuzat convocările la prima reprezentativă.

După cum susține Adrian Boingiu, omul care a avut un rol foarte important în cariera lui Radu, supărarea fundașului de la 31 de ani durează de aproape zece ani și a plecat de la un meci pierdut pe teren propriu cu Lituania, 0-3 la Cluj. Atunci, „Cocoșul” avea parte de o primă repriză de coșmar, era înlocuit la pauză de Răzvan Lucescu, iar criticile aveau să vină în rafale. Prea mult, a considerat Radu, a cărui carieră sub tricolor avea să dureze puțin: „Acum, am ajuns în Italia am făcut tot posibilul să ne vedem. Fiind și cu Cătălin Munteanu, cu care este foarte apropiat, pentru că au fost în generația cu care Dinamo a luat titlul, am găsit o portiță și ne-am văzut. Ne-am întâlnit, am fost la el acasă și am vorbit. Și mi-a spus: ‘Domn’ profesor, îmi pare foarte rău, aș fi vrut să vin, am avut un moment în care am plâns atunci la Cluj, când au făcut așa… și, din momentul ăla, am decis să ma dedic echipei de club. Pentru că aici e familia, aici sunt banii, nu pot să mă duc pe două fronturi. Am avut niște probleme de genunchi care au trebuit să se rezolve într-un fel sau altul și nu puteam să risc să rămân pe drumuri”, a mărturisit Adrian Boingiu, la Telekom Sport.

„Este singurul jucător din generație pe care l-am avut cu care n-am putut să vorbesc”

Înfrângerea categorică cu Lituania a rămas, și până azi, singurul meci în care Ștefan Radu a fost titular în echipa națională. Iar subiectul l-a deranjat atât de tare încât a refuzat dialogul până și cu unul dintre antrenorii care l-au descoperit: „Eu am reușit să vorbesc cu Ștefan Radu după aproape zece ani, am avut o relație foarte apropiată cu el. Pe el l-a promovat Rednic după ce stătuse aproape un an pe bancă la Dinamo. I-am zis: ‘ține minte ce-ți zic. Ai doi tați, din punctul meu de vedere! Unul probabil că am fost eu, când erai mic și al doilea este Mircea, care ți-a dat încredere te-a băgat să joci’.

După care, după o perioadă de timp n-am reușit să vorbesc deloc cu el. De ce? Pentru că într-un anumit moment am încercat să vorbesc cu el legat de echipa națională. Nu mi-a spus nimic atunci și nici nu am mai vorbit. Adică îl sunam, nu răspunde și am rămas așa cu un gust amar. Este singurul jucător din generație cu care n-am putut să vorbesc, eu căutându-l, nu el”, a mărturisit selecționerul de la U19.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING | Prințul William, detalii de ultimă oră despre Kate Middleton
BREAKING | Prințul William, detalii de ultimă oră despre Kate Middleton
”Cel mai slab jucător din istoria lui FC Botoșani” poate deveni campion la finalul lunii
”Cel mai slab jucător din istoria lui FC Botoșani” poate deveni campion la finalul lunii
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Florin Piersic s-a ridicat în picioare după operaţia la genunchi, face glume cu medicii. Următoarele ore sunt critice
Florin Piersic s-a ridicat în picioare după operaţia la genunchi, face glume cu medicii. Următoarele ore sunt critice
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Ion Ţiriac a trecut fără ezitare peste cuvântul fiicei sale şi nu i-a îndeplinit dorinţa: Nu am mai putut. Gata, îmi ajunge
Ion Ţiriac a trecut fără ezitare peste cuvântul fiicei sale şi nu i-a îndeplinit dorinţa: Nu am mai putut. Gata,…
TOP vedete în costume de baie prea mici, prea mulate sau prea transparente. GALERIE FOTO INCENDIARĂ
TOP vedete în costume de baie prea mici, prea mulate sau prea transparente. GALERIE FOTO INCENDIARĂ
Informație pentru toți românii cu BULETIN. Ești obligat să respecți dacă pleci din țară în concediu
Informație pentru toți românii cu BULETIN. Ești obligat să respecți dacă pleci din țară în concediu
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Povestea construirii primului autoturism românesc, Dacia. Nicolae Ceaușescu: „Perfectă pentru idioţi!“ VIDEO
Povestea construirii primului autoturism românesc, Dacia. Nicolae Ceaușescu: „Perfectă pentru idioţi!“ VIDEO
Jorginho nu-şi imaginează Arsenal fără Arteta. ”A creat ceva special”, spune mijlocaşul ”tunarilor”
Jorginho nu-şi imaginează Arsenal fără Arteta. ”A creat ceva special”, spune mijlocaşul ”tunarilor”
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
×